Egoismul: Înțelegerea și Gestionarea „Eu-lui” Centrat

Egoism sau grijă față de sine?

Vorbeam azi, în terapie cu o clientă, despre faptul că fiecare dintre noi avem propriul DEX emoțional. Practic experiențele noastre ne ajută să îmbrăcăm într-o anumită semnificație un cuvânt. De multe ori, rolul terapiei este acela de a recondiționa, corecta sau retușa o anumită piesă vestimentară, astfel încât să ne putem afișa sănătos în fața situațiilor din viața de zi cu zi.

Cuvântul „egoist”, spre exemplu, este unul dintre ținutele cele mai greu de purtat. Omul ce îmbracă o astfel de haină este un om care „se gândește doar la el”, „nu îi pasă de ceilalți, „este indiferent la nevoile celor din jur”, „își vede doar interesul său” etc. Nimeni nu vrea să fie egoist, deci.

Însă, asemenea hainelor, există contexte care cer anumite ținute. Spre exemplu, dacă mergem la un eveniment de seară, vom avea o ținută de seară. Dacă vom merge la rafting, nu vom putea îmbrăca o rochie și niște pantofi cu toc, ci un echipament care să ne protejeze de apa rece și să ne ajute la a fi flexibili în coordonarea bărcii. Ce legătură are asta cu egoismul? Exact ca în exemplul prezentat, sunt situații în care e nevoie să îmbrățișezi acest comportament. Atunci când, de pildă, ești rugat să stai peste program, deși ai ajuns într-un punct în care ești extrem de obosit. Sau când acel prieten îți tot cere să faci lucruri pentru el, deși tu nu ți-ai terminat agenda personală. Sunt doar niște situații în care egoismul este sănătos.

Dacă te regăsești în credința că nu e bine să fii egoist, te invit la un exercițiu:

  1. Ia o foaie de hârtie.

  2. Împarte-o în două.

  3. Notează situații în care egoismul a fost avantaj/dezavantaj.

  4. Analizează:

    • E despre mine sau despre celălalt?

    • Care au fost costurile suportate de mine în acele situații?

    • Există o regulă de aur, general valabilă în toate situațiile, în ceea ce privește utilitatea egoismului?

Previous
Previous

O altfel de psihoterapie