Supraanalizarea comportamentului celuilalt sau când trăiești într-o nesiguranță neconștientizată
Este o nevoie frecvent întâlnită în terapie: aceea de a analiza în detaliu comportamentul partenerului. Întrebări precum „Tu cum vezi asta? Ce crezi că vrea să spună?” apar adesea, reflectând o nesiguranță profundă, de multe ori neconștientizată. Când simțim nevoia de a interpreta fiecare gest al persoanei iubite, ceea ce exprimăm de fapt este dificultatea de a avea încredere și teama că ne-ar putea răni.
Analizăm excesiv atunci când ne confruntăm cu mesaje contradictorii, când simțim că partenerul ascunde adevăratele intenții sau când experiențele din trecut ne-au învățat că nu ne putem baza pe celălalt. Paradoxal, deși intrăm în relații cu dorința conștientă de a iubi și de a fi iubiți, inconștientul nostru recreează tiparele învățate din relațiile semnificative ale trecutului.
Dar de unde vine această credință că persoana iubită este de neîncredere? Iată câteva scenarii emoționale care pot conduce la această concluzie dureroasă:
1. Experiențe emoționale nesigure în relația cu figurile primare de atașament
Dacă în copilărie am simțit confuzie și nesiguranță în relația cu părinții sau alți îngrijitori, există șanse mari ca, deveniți adulți, să dezvoltăm un mecanism de supraviețuire bazat pe analiză constantă. „Scenarita acută” devine o formă de coping – un mod de a face față neîncrederii. Deși epuizant, acest comportament este greu de abandonat, pentru că oferă o falsă senzație de control și siguranță.
2. Experiențe emoționale sufocante în relația cu figurile primare de atașament
În relațiile de atașament, nu distanța sau apropierea în sine sunt problematice, ci incapacitatea de a ajusta aceste elemente în funcție de nevoile celuilalt. Atunci când copilul este copleșit de prezența unui părinte intruziv, el nu are spațiu pentru a-și descoperi propria identitate. Drept urmare, ca adult, poate dezvolta o nevoie excesivă de analiză și control, într-o încercare inconștientă de a-și proteja autonomia.
3. Neglijare emoțională severă
Pentru un copil, prezența emoțională a adultului este esențială. Absența sprijinului emoțional și lipsa răspunsului la nevoile sale creează un scenariu de singurătate care, în timp, devine normalitatea sa. Ajuns adult, acesta poate întâmpina dificultăți în a avea încredere în partener, deoarece nu are experiența unei relații bazate pe siguranță emoțională. Fără conștientizarea tiparului din care funcționează, îi va fi extrem de dificil să dezvolte încredere autentică.
Avem nevoie să fim atenți în ce măsură reconstruim scenarii dureroase, nesigure din trecut. De multe ori, acolo unde nu am identificat povestea dominantă de viață, vom avea tendința să ne aducem aproape personaje care să facă aceleași lucruri cu noi: să ne neglijeze, să ne umilească, să ne semene nesiguranță și sentimentul că suntem greu de iubit.
Relațiile nu sunt construite doar la nivel conștient, pentru că, în mare parte, funcționăm ghidați de mecanisme inconștiente. Înțelegerea acestor tipare și lucrul cu ele reprezintă pași esențiali către relații mai sănătoase și mai sigure.