Umbra interioară - călătoria spre întregirea sufletului

Sau când nu vreau să mă uit la mine cu îngăduință.

În teatrul vieții noastre, fiecare dintre noi joacă mai multe roluri, însă există unele care rămân ascunse în spatele cortinei, în lumea nevăzută pe care psihologul Carl Jung a numit-o „Umbra”. Umbra nu este un personaj negativ sau periculos, ci pur și simplu o parte a noastră care, din diverse motive, preferă să rămână în penumbra conștiinței noastre.

Imaginează-ți umbra ca pe o cameră închisă, plină de comori prețioase, dar și de obiecte pe care le-ai pus deoparte, considerându-le nedorite sau nepotrivite. În această cameră găsim sentimente și dorințe reprimate, părți ale identității noastre pe care le-am negat sau pe care le-am ascuns pentru a ne conforma așteptărilor societății.

E important să înțelegem că umbra nu este adversarul nostru, ci mai degrabă un ghid care ne conduce către autenticitate și întregire. Jung susținea că "Omul care nu înțelege propria umbră, nu înțelege propria lumină." Acesta ne invită să explorăm și să integrăm umbra în structura personalității noastre, pentru a ne elibera de proiecții și conflicte interioare și pentru a atinge o stare de echilibru și armonie interioară.

În viața de zi cu zi, umbra se manifestă în multe moduri. Poate fi acel impuls să strigi atunci când te simți frustrat, dar te abții de teama de a nu părea lipsit de control. Poate fi dorința de a picta, dar pe care o ignori pentru că "nu ești un artist". Sau poate fi sentimentul de gelozie pe care îl simți față de succesul unui prieten, dar pe care îl respingi pentru că "nu ești o persoană geloasă". Toate acestea sunt semnale ale umbrei care caută să iasă la lumină.

Integrarea umbrei este un proces delicat, dar profund transformativ. În primul rând, necesită conștientizarea și acceptarea părților noastre mai puțin plăcute, însă umane și ele. Asta înseamnă să fim dispuși să ne întâlnim cu acele laturi ale noastre pe care le-am negat sau le-am respins. În al doilea rând, necesită exprimarea constructivă a acestor părți. Spre exemplu, dacă descoperi că ai o latură rebelă, nu înseamnă că trebuie să începi să provoci haos, ci mai degrabă să găsești modalități sănătoase și constructive de a-ți exprima independența și spiritul liber.

De multe ori, umbra este asociată cu multă suferință, căci anumite comportamente specifice au provocat foarte multă suferință în copilaria noastră. Spre exemplu, un om care a trăit cu un tată impulsiv, care îl „pedepsea” fizic de fiecare dată când avea ocazia, poate interioriza atât de adânc comportamentul instinctiv agresiv, dat fiind toată durerea trăită atunci când era un copil și nu se putea apăra. Totodată, el își poate inhiba capacitatea de reacție în fața pericolului și poate deveni, spre exemplu, mult prea permisiv cu cei din jur, acest lucru provocându-i o altă suferință.

În terapie explorăm dimensiunile personalității, astfel încât să putem face alegeri conștiente, pline și adaptate nevoilor noastre, găsind echilibrul între ce am trăit, ce trăiesc și ce vreau să trăiesc.

Previous
Previous

Psihoterapeutul și Psihiatrul: Doi Grădinari ai Minții Umane

Next
Next

Grădinile înflorite ale disciplinei: stabilirea limitelor sănătoase în relație cu copilul tău